Întrebări frecvente

Care sunt criteriile de eligibilitate pentru a participa în programul Culturepreneurs?

Programul Culturepreneurs este destinat persoanelor:

  • pasionate de industriile culturale și creative, antreprenoriat și dezvoltare personală/profesională
  • care își doresc să intre într-un program de educație antreprenorială pentru dezvoltarea de soluții la câteva teme importante din mediul cultural
  • care își iau angajamentul de a participa la activitățile din timpul programului

Pot să aplic la Culturepreneurs cu o idee deja existentă pentru una dintre teme?

Culturepreneurs este un program atât pentru idei, produse, servicii deja formulate, cât și pentru persoane  care vor să contribuie la dezvoltarea de servicii și produse în industriile culturale și creative, care să ajute într-un final la rezolvarea unor teme importante din mediul cultural.

Cum se face  înscrierea în program?

  1. Completează  formularul de aplicare și  alege o temă din domeniul cultural la care dorești să contribui
  2. Poți  aplica și cu o idee pre-stabilită
  3. Persoanele înscrise nu vor fi pre-selectate, toți cei înscriși având oportunitatea să participe la evenimentul de deschidere.

Cum se vor alege ideile care o să continue în prima etapă a programului?

În cadrul evenimentului de deschidere vom realiza următoarele activități pentru a selecta ideile participante în program

1. Împărțirea temelor prestabilite la mese
2. Formarea grupelor de lucru în funcție de interesele fiecărei persoane
3. Participanții vor avea de ales din mai multe linii pe care să lucreze pentru dezvoltarea unei idei care să contribuie la rezolvarea provocărilor din cadrul temei respective.
4. Linia de lucru poate să includă – identificarea provocărilor din cadrul temei/industriei, identificarea de  soluții, cercetarea la nivel național și internațional, discuții cu persoanele alocate din domeniu, etc.
5.La sfârșitul evenimentului, fiecare grup de lucru va prezenta ideile cu care vor intra în program
6.Echipele de lucru se vor realiza în funcție de alocarea care s-a făcut la mese în prima fază, dar și în funcție de persoanele care vor să continue în program.  

Pot sa vin cu o echipă gata formată sau cu o parte a echipei de la început?

Poți veni cu o echipă formată dinainte sau poți găsi membri pe parcursul evenimentului de lansare. De asemenea, în primele săptămâni, se mai pot alătura și alți oameni în echipa ta. Lăsăm asta la alegerea coordonatorului și a membrilor echipei.

Cum va decurge evenimentul de pre-selectie a ideilor?

1.Scopul evenimentului este de a alege cele mai fezabile 5-7 idei care vor trece în a doua fază a programului.
2. Echipele vor prezenta  ideea lor în evenimentul de pre-selecție în fața unui juriu
3. Echipele selectate vor fi cele care vor beneficia de partea a doua a programului, care constă într-o perioadă de incubare, implementare a ideii.

Dacă voi fi singur în echipă, pot continua participarea în program?

Da, este posibil. Nu e un criteriu de eliminare. Totuși credem că e mai bine să lucrezi în echipă cu alte persoane pentru a progresa mai repede si vom prioritiza in procesul de selectie echipele.

Care va fi metoda de lucru în echipă?

În timpul workshop-urilor, echipele nou formate vor lucra împreună în locația asigurată de echipa de organizare.

În afara workshop-urilor propunem liderilor de echipă comunicarea pe grupuri create pe whatsapp/facebook și email, în funcție de importanța subiectelor. E absolut necesar ca  toate echipele să aibă reprezentanți la workshop-urile organizate.

Mai mult decât atât, echipele au libertatea de a avea întâlniri în alte spații de lucru, pentru dezvoltarea ideii

Pentru alte intrebari, contacteaza-ne pe formularul de contact de pe prima pagina